George GEAFIR – Mai desteapta decit barbatul…

Domnul Stamatie, de profesie director, că fusese uitat în post de nici nu se mai ştie de când, familiar zis Ţuţu, ajunse acasă, ca de obicei, la ora când la televizor se dau „actualităţile”, obosit şi prăfuit de timp şi vreme şi după un epuizant drum făcut la minister, în calitatea sa de conducător cu un înalt simţ al răspunderii şi al sacrificiului personal. 
Acasă îl aştepta familia, cu masa pusă, şi o scrisoare.
Mai întâi se aşeză la masă şi nu se ridică până ce nu-şi ghiftui pântecele cu îmbelşugatele bucate, mormăind ceva printre dumicaţi cu referire la travaliul zilei, făcu o glumă la desert, îşi tamponă buzele cu un prosop de bucătărie chinezesc, râgâi de câteva ori cu mare satisfacţie gastronomică, după care trecu în sufragerie, la televizor.

Cum era de aşteptat, se plictisi destul de repede de ştirile la fel de obosite ca şi el, de vorbăria fără noimă de la talk-show-ul politic şi se apucă să citească scrisoarea…

Dragă Ţuţule,
Îţi scrie vecinul tău de la ţară, care te lăsa când erai copil să mănânci zarzăre şi corcoduşe crude din pomii fructiferi până ce ţi se strepezeau dinţii.
Ţuţule, doresc prin această epistolă să fac o mică şi neînsemnată intervenţie la tine, care acum eşti mare şi însemnat director, pentru un nepot al meu după babă şi care îţi este subaltern, de meserie bun la toate. Bun, nu din ăia de trei parale.
Între nepotul ăsta al meu şi şeful lui s-a iscat o situaţie conflictuală fără sfârşit, dintr-o dată de început a lunii trecute, situaţie care pe zi ce trecea, se înrăutăţea tot mai mult în defavoarea nepotului, rămas în cele din urmă fără salar integral, adică fără bănuţi de chirie şi de hăinuţe pentru copii că are, deh!, pământ fertil, ca la noi în „popinci”!
Dragă Ţuţule, eu atâta te rog. Ajută-l pe nepotul ăsta al meu şi dă-l afară pe şef, să vadă şi el ce înseamnă să nu ai salar.
Să trăieşti, şi la mai mare! Ne mândrim cu un aşa fiu al satului!

După ce termină de citit scrisoarea, domnul Stamatie căzu în adâncă melancolie. Parcă se vedea la vârsta când încă nu-i mijise mustaţa, sărind garduri în livezile oamenilor, cu tovarăşi de năzbâtii, la furat de cireşe. Cu regretul de a nu şti cine îi scrisese, care vecin, că mai toţi aveau livezi bogate şi niciuna nu-i scăpase necălcată, un val de tristeţe îi umbri privirea.
- Ce s-a întâmplat, Ţuţişor dragă, ţi s-au înecat corăbiile?! 
- Eh, un vecin de la ţară, mă roagă să-i fac un favor…Aş vrea, dar nu ştiu cum…
- Ce e aşa greu?
- Un nepot de-al lui… S-a certat cu şeful şi ăla l-a lăsat fără bani.
- Şi ce vrea?
- Cică să-l dau afară pe şef. Ori asta nu pot.
- Schimbă-l!
- Aş vrea eu, dar nu ştiu care e. Că nu mi-a dat niciun nume. 
- Nimic mai simplu, dragă, îi sugeră soţia. Schimbă-i pe toţi. Că atunci când se învechesc în funcţii încep să submineze. O fi fost Ceauşescu paranoic, dar la treburi din astea îi mergea mintea. De ce crezi tu că inventase aiureala cu rotirea cadrelor? Tocmai de-asta, ca să se menţină la putere.
- Dragă, că bine zici! Sunt mulţi care-mi doresc postul. Plus că de la partid mi-au zis să pun în funcţii oameni de-ai lor, nu de-ai opoziţiei…
- Păi, vezi?
- Recunosc, draga mea, de multe ori femeia e mai deşteaptă decât bărbatul.
- Nu de multe ori. Tot timpul e aşa, zise soţia şi se porni pe râs. Hai, nu te subestima, tu eşti un bărbat deştept, ce-i drept printre puţinii… Indiscutabil, eşti deştept. Numai unul deştept recunoaşte că femeia sa e mai deşteaptă decât el, zise soţia şi reizbucni în râs.

Domnul Stamatie nu strălucea de inteligenţă dar îşi cunoştea foarte bine soţia: nu foarte frumoasă însă isteaţă şi pe deasupra cu o părere exagerat de bună despre sine şi despre femei în general. O adevărată feministă cum s-ar spune. Îi ştia vorbele de duh, gen „cheia mariajului fericit, femeia mai deşteaptă decât bărbatul”, „bărbaţii conduc, dar există mereu o femeie la volan”, „lumea nu a fost condusă de bărbaţi ci de bărbaţi conduşi de femei”, „la dreapta fiecărui bărbat puternic stă o femeie deşteaptă”, „ o femeie puternică este superioară unui bărbat puternic”…

- Am citit de curând, continuă soţia, cică o căsnicie poate fi reuşită dacă femeia e mai inteligentă decât soţul şi cu cinci ani mai tânără… Şi că durata mariajului de miere ar fi de fix doi ani, unsprezece luni, opt zile şi o clipă…
- Aha…
Domnul Pramatie începu să caşte, fără a simţi savoarea vorbelor feministe:
- Dacă ar fi frumoşi şi deştepţi, aşa cum se spune în lume, bărbaţii s-ar numi femei! Voi vă credeţi superiori nouă. Uitaţi însă că femeile au memorie mai bună, sunt mai curajoase, delicate, mint mai puţin decât voi bărbaţii. Uite, acum, tu îmi spui că ai fost la Bucureşti, la minister…
- Mda, bolboroseşte bărbatul aproape adormit.
- Aşa cum există mulţi bărbaţi proşti, tot aşa există şi multe femei deştepte…Ce zici, am dreptate? Uite, eu susţin că un bărbat nu trebuie să fie superior femeii, pur şi simplu el trebuie să fie bărbat. Iar pentru ca el să fie bărbat trebuie ca femeia să fie mărginită, cu judecată mai puţină, să-i dea astfel aceluia iluzia de superioritate. Dar, ca să nu te supăr, voi admite că femeia şi bărbatul sunt la fel de deştepţi, … numai că deşteptăciunea femeii se manifestă încă din scutece iar a bărbatului abia pe patul de moarte, în pamperşi… Da’ ce să-ţi mai zic, oricum nu asculţi, mai bine hai, la culcare!…
- Hai, tresări bărbatul, năucit de somn.

Ea, nerăbdătoare, fugi să pregătească patul; visa la o memorabilă seară de dragoste şi dragoste…şi iar dragoste… El, marcat de înfrigurare, îşi trase pijamaua; ca şi ea ardea de nerăbdare să se bage sub cearceaful apretat, să doarmă şi să doarmă şi să doarmăăă…

HOOVERPHONIC – Wardrope…

HEVIA – Tieraa de Nadie…

Sonja Irina RAUSS – Definitia Apei…

Definitia Apei…

Sonja irina RAUSS

De cand curge timpul…? De ce vine Apa din munte? De ce nu pot face bulgari de apa, cum fac iarna de zapada? De ce nu are forma Apa? De ce suntem mai mult Apa decat Pamant?

Erau intrebari pe care, la incoltirea lor in mintea mea, nu indrazneam sa le pun celor din jur… M-ar fi privit ca pe o ciudata, pentru ca nu cautam explicatii cum primeam din manuale la scoala. Trecusem binisor de 5 ani, cand vesnicul ” De ce? ” e primit cu destul de multa intelegere si ingaduinta… Sunt nascuta sub semnul zodiacal al Apelor, zodia Cancerului, sau a racului, deci trebuia sa caut aceste raspunsuri in mine. Nu am facut-o, copil fiind, mi-am trait copilaria, ascunzand intr-o uitare aproape ignoranta, toate aceste intrebari, care au dospit la randul lor, altele…

Apa. aparent cel mai simplu element din natura, fara de care viata ar fi imposibila este si va ramane un mister pentru cei mai multi dintre oameni, ne va fascina si ne va atrage, inexplicabil. Cunoaste oricine senzatia pe care o traim in apropierea unei Ape… Parca ne cheama, parca ne ademeneste… Unde ne este cel mai bine in intreg parcursul unei vieti omenesti? In Pantecul mamei, in Apa in care ne creste si ne ocroteste…

Apa ne vrea goi, despuiati de orice inhibitii sau prejudecati, ne cere sa ne contopim, sa ne lasam slefuiti fara teama de stirbire. Apa nu ne ineaca, noi o facem din nepricepere, dintr-o cutezanta geamana cu prostia si infumurarea, infruntand-o cu o superioritate falsa… 

M-am nascut si am crescut intre doua ape, mereu am fost mandra de asezarea orasului meu natal; mereu ma gandeam cum pot doua rauri puternice, ca Siretul si Moldova, sa se impreuneze ca doua brate enorme de forta , sa inlantuie un oras atat de mic, fara sa il sugrume si sa il acopere. Astfel, impresionata de marinimia Apelor, am trait si traiesc convinsa ca oraselul meu e un loc magic, ferit de toate relele, un loc ocrotit de Ape… In vara anului 2008, in pragul inundatiilor anuntate, pe langa grijile pe care mi le faceam pentru casa parintilor mei si viata lor, studiam chipurile oamenilor, infricosati si totusi plini de speranta… Ochii lor semanau a ruga surda, batranii ma impresionau cel mai mult, nu mai cereau ceva pentru ei, aveau intiparita resemnarea pe chipuri… Cereau pentru copii si vite INDURARE…De la Apa…

Teama de Apa o am si eu, dar vine tot din neintelegere, din adaptarea la principii si reguli dupa care ne ghidam in micul nostru traseu prin viata… Reguli umane, limitate, care se opresc la granita dintre cunoasterea pur stiintifica si Adevarul Apei…

 De unde-mi vine Apa? Din mine, din Tine, din Voi, din Noi, din adancul Pamantului… Ar trebui sa invatam  de la Pamant si de la Apa asteptarea, dorinta fireasca a impreunarii, rodirea, simtirea, rasuflarea, setea… Ar trebui sa invatam IUBIREA… Asa cum ne-a fost data odata cu Apa, Aerul, Pamantul, Soarele, Viata..

Ma voi intoarce curand sa va impartasesc din experienta scufundarii in Atlantida, unde ma simt chemata  de surorile mele, Oceanidele… Taina Apei e abia la inceput, ochii si sufletul meu abia au invatat plutirea…

Simt ca fiecare om in parte are propria lui viziune asupra apei, fiecare o simte si o percepe diferit, si totusi cumva la fel. Nu m-am limitat niciodata la cat stiu din studiul propriu sau din ce mi s-a predat la scoala, mereu am ciulit urechea la povesti, mereu am lasat imaginatia sa ma poarte mai departe de taramul cartilor…

Minulescu, eternul romantic, are o poezie de-a dreptul fenomenala in care Inima devine izvor… Nu voi cita toata poezia, dar ma mangaie pe suflet sa imi reamintesc exact bucata care imi va ramane mereu in memorie…

  “  Inima — ciutura goala —
Cine te spoi cu smoala
Si te-ascunse in ograda,
Nimeni sa nu te mai vada,
Ca sa-ti mai cerseasca apa
Cand de sete gura-i crapa?
Inima — ciutura mea —
Da-mi sa beau, dar altceva,
C-apa rece ti-au golit-o
Toti cei care ti-au sorbit-o!…
Da-mi ce mi-ai pastrat doar mie —
Da-mi un strop de apa vie!…”

Imi pare indeajuns sa privesc un om in ochii lui si sa inteleg cum i-s Apele… Pot sau nu pot sa ma scald, am sau nu am curaj sa ma avant? Limpezimile sufletelor acolo se oglindesc, desi nu odata am intalnit ape tulburi in priviri ce pareau atat de curate…

Apa e un cerc perfect, un rotund ce depaseste puterea de intelegere a mintii umane, o Creatie divina. Cum mangaie ea piatra, dandu-i netezimi pe care mana omului nu o poate face niciodata… Cu cat saraceste fundul albiei, cu atat e mai limpede….

Am inceput sa invat plutirea, cu teama si cu pofta de a trai. Apa m-a primit flamanda, trimitandu-mi spre toate extremitatile vazute si nevazute ale fiintei mele, impulsuri astrale… Nu am stiut sa respir pana acum fara Aer… Apa mi-a dat lectia primordiala, alinandu-ma, spalandu-ma, sedimentandu-ma, asezandu-ma…

Iubirea si Apa… Apa si zambetul… Apa si frica… Timpul si Apa… Vesnicii care ne prind in dansul acesta fantastic, vindecandu-ne de orice trufie…

Lacrima vietii- Apa vie…

17 aprilie 2011 – Logo STRENGTH, HONOR, VICTORY…

Marin BADEA – Ziua in care iepurele era plecat de acasa…

Ziua in care iepurele era plecat de acasa…

Marin BADEA

La spartul bostănăriilor, satul începe să ruginească din pridvoare şi prispe, în vreme ce aerul devine galben şi acru, precum laptele vechi, că ar putea fi tăiat în felii subţiri.

În asfinţitul desculţ, sudoarea de pe fruntea mamei, în vreme ce spală o copaie de rufe dilatate de nervi, în mijlocul ariei, e ca un semn ofilit venit dinspre grădinile unde de strajă a rămas o sperietoare timidă precum umbrele, în lumina piezişă.
Mi-e dor de tine, draga mea, şi-aş fremăta precum porumbul, în vântul înalt, din săbii subţiri şi-alungite, când tăcerea se-ngroapă adânc, numai în fântâni cu apă puţină şi stătută precum singurătăţile din odaia cea bună, unde sălăşluiesc doar musafirii care niciodată nu vin.

Doar uliţa se întrezăreşte desfăşurându-se împleticită, în amurgul bătut cu jordiile, precum nucii, până la învineţire.
Din poartă, care se ghiceşte ca o gură ştirbă în gardul răguşit şi aplecat sub frunzele de tutun, spre halta veche, se zăreşte acel ochi de baltă unde septembrie s-a retras prin trestii şi papură, să numere – greşit – cocorii.
Pe pirostrii, pe jar de coceni, în tuciul înalt, roşiile fierb sângeriu şi fremătând ca o inimă infirmă.
O să stau aici, în acest colţ din care întunericul a muşcat cu poftă, ca dintr-o lipie, şi-o să cred că Dumnezeu e un copil flămând şi somnoros.

În praful puţin de peste zi, încă se văd urmele căruţelor care au coborât dinspre tumuli, scârţâind înăbuşit precum rugile, în biserici. Grele au coborât. Grele şi încărcate de coceni şi de griji.
Septembrie, în asfinţit, cântă din frunze şi din depresii, direct din cămara unde stau dovlecii-plăcintari.
Satul cască şi se întinde cu poftă, ca un şarpe fugit de-acasă. Această înserare miroase a săpun de casă, până dincolo, în marginea drumului, în vreme ce mama asudă alb şi sărat. Mă legăn odată cu poarta strâmbă şi-mi închipui că destinul e doar un cuib din care toate berzele şi-au luat zborul. Pe funii prelungi, puse-ntre pari, rufele mamei fâlfâie-ncept şi confuz, acoperind soarele, care abia se mai vede, ca pe-un ochi. Încet, din triajul vechi, sirena anunţă că noaptea se furişează hoţeşte.

Eu te aştept aici, muşcând dintr-o bucată de zahăr-candel, ca să-ţi spun că înserarea ne-nfăşoară cu un cearceaf mototolit şi stigher ca un şorţ de frizer fără nevastă şi cu vederea neclară.

Dj TIESTO – MAGIC JOURNEY ( In Memory of Kosovo…)

ESTERA – Omul lui DUMNEZEU, mai multh decit un Erou…

Istoria împărătesei Estera este istoria care de fapt începe undeva într-o căsuţă mică de robi, într-o familie care de fapt nici nu poate fi familie, pentru această domnişoară demult şi-a petrecut părinţii în cele veşnice, iar acum rămase sub tutela unchiului ei bătrân. Astăzi vom vedea că Dumnezeu lucrează cu orice om care decide să se încreadă pe deplin în El. Dumnezeu poate schimba istoria nu doar prin femei  politicieni, sau revoluţionare, Dumnezeu schimbă istoria satului nostru, oraşului nostru, a ţării noastre, şi chiar a omenirii întregi prin acei bărbaţi, şi prin acele femei care se lasă în mâna Dumnezeului Atotştiutor şi Atotputernic, aşa cum un oarecare instrument în mână meşterului.

1. De cele mai multe ori noi nu suntem în stare să controlăm circumstanţele, aşa că ne rămâne doar să ne conformăm sau să ne opunem lor. Estera a decis să se supună circumstanţelor având ferma convingere că  Dumnezeu nu a murit şi El este Cel Atotştiutor şi Atotputernic. Adevărata supunere şi încredere în Dumnezeu se vede atunci când ni se cere asta, aşa că Estera a decis să-şi arate încrederea în Dumnezeu prin aceia că s-a supus ordinului dat de împărat. (ea nu a spus: pân-aici Doamne, asta-i prea de tot!). Nu a fost prea uşor pentru ea să se supună acestui ordin, chiar dacă era dusă în casa împăratului, dar să ţinem cont că ea era evreică, iar împăratul un păgân, ceea ce era o urâciune pentru un evreu să aibă relaţii (şi mai ales sexuale cu un neevreu).  N-avea prea multe variante de ales, ori alegea să meargă astfel „spurcându-se”, ori alegea să se sinucidă, după cum ordinul împăratului cerea strict împlinit. Estera însă a ales să se încreadă în Dumnezeul cel despre care atât de mult i-a povestit unchiul ei.
2. Când Dumnezeu are un plan special cu cineva, de fapt El întotdeauna are planuri deosebite cu cei care se încred copilăreşte în El, atunci El lucrează circumstanţele, El deschide uşile!  Cap. 2:17 – dintre toate sutele de fete, Estera a fost cea aleasă. Uneori Dumnezeu lucrează contrar principilor noastre, valorilor noastre bine cultivate, dar asta nu înseamnă  că El nu lucrează! Şi iarăşi, Dumnezeu va lucra în viaţa noastră doar atunci când ne vom încrede pe deplin El, ca şi când alta variantă nu ar mai exista!
3. Supunerea şi ascultarea sunt de fapt calităţi care pot fi dezvoltate în fiinţa omenească. Omul din fire se naşte păcătos, din fire fiind rebel şi nesupus atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de oameni, de aceea, încă din fragedă copilărie părinţii sunt acei care trebuie să-şi disciplineze copii la supunere şi ascultare pentru ca mai apoi aceştia crescuţi mari să formeze şi să se integreze într-o societate cât de cât armonioasă. Ascultarea e o alegere. Estera nu a făcut campanie electorală înainte ca să fie aleasă împărăteasă, de fapt nici nu a visat vreodată că va ajunge în această postură, ea nu a promis nimănui că dacă va fi aleasă împărăteasă atunci ea va asculta de glasul poporului şi va face tot ce acesta va cere. Însă, chiar şi după ce a fost aleasă ca împărăteasă, ajungând la acest nivel înalt, valorile inimii ei nu s-au schimbat, ea a rămas aceeaşi persoană, la fel de ascultătoare şi supusă aşa cum era când se afla sub tutela unchiului ei – cap.2:20. De fapt ceea ce eşti cu adevărat, se vede atunci când ţi se oferă ocazia să te comporţi altfel decât te-ai comportat până acum.
4. Atâta timp cât în lumea aceasta domneşte diavolul, Dumnezeu va lupta cu el, atât timp cât lumea este înecată în întuneric, Dumnezeu va căuta să-i atragă la lumina Sa, atât timp cât diavolul căută să facă planuri pentru distrugerea acestei lumi, Dumnezeu va căuta să-i distrugă aceste planuri! Dacă ne încredem totalmente în Domnul, dacă oferim Lui volanul vieţii noastre, atunci să fim siguri că El vrea să ne implice şi pe noi în aceste lupte crâncene care se dau în lumea aceasta. Dumnezeu va folosi oameni care se încred  şi se supun Lui în lupta contra imoralităţii, homosexualismului, avortului, crimelor, contra războiului, contra sărăcie, ipocriziei, hoţiei! Estera a ajuns să fie împărăteasă prin mila lui Dumnezeu şi prin ascultarea şi supunerea ei faţă de El, dar asta nu înseamnă că aici totul se termină. Aşa cum am spus mai sus, Dumnezeu schimbă istoria şi implică oameni supuşi Lui, în acest proces de schimbare, în această luptă! Dumnezeu a avut un plan cu Estera, şi la un moment dat El o cheamă pentru împlinirea acestui plan. A fost o zi în viaţa acestei femei când ea mers deasupra principilor şi valorilor ei prin faptul că nu s-a sinucis şi a acceptat să meargă în casa împăratului, atunci fiind convinsă că Dumnezeu nu o va lăsa şi că El poate face minuni. Dar trecuseră deja cinci ani, şi nimic deosebit nu s-a întâmplat, totul părea foarte neclar şi straniu, pentru –că Dumnezeu încă nu făcuse nimic deosebit în viaţa sau prin viaţa ei, dar au trecut cinci ani… Deseori, noi dorim ca Dumnezeu să lucreze la ordinul nostru, la timpul potrivit nouă, uitând că de fapt El şi nu noi, este CEL care scrie, modifică şi tipăreşte istoria omenirii. Însă după cinci ani de linişte şi acomodare în casa împărătească, a venit momentul când Estera a înţeles că Dumnezeu vrea să mişte puţin circumstanţele. De cele mai multe ori, atunci când oamenii capătă puţină autoritate, ei cred că pot face mai mult decât ce scrie pe hârtie. După cinci ani la împărăţie, Estera a căpătat în sfârşit ocazia să-şi demonstreze autoritatea, oprind şi opunându-se ordinului de nimicire a poporului evreu din care singură făcea parte. Dar aşa cum am spus şi mai sus, de fapt ceea ce eşti cu adevărat, se vede atunci când ţi se oferă ocazia să te comporţi altfel decât te-ai comportat până acum. Sunt mulţi azi care încep ceva cu Dumnezeu, dar termină singuri, sau de fapt niciodată nu mai termină, crezând că au ajuns destul de puternici, pricepuţi, ajung să se coboare mai jos decât de unde au fost ridicaţi. Estera însă a ales să continue şi să termine cu Dumnezeu, pentru că a acceptat să înceapă cu Dumnezeu cu cinci ani în urmă. De aceea citim – … şi eu voi posti odată cu slujnicele mele…- cap. 4:16
5. Dumnezeu întotdeauna va fi biruitor! Nu se poate ca El să nu câştige vreo oarecare luptă în care se implică! Dar oare câţi dintre noi vrem să fim biruitori împreună cu El? Ceea ce trebuie ştiut este faptul că poţi fi biruitor cu Dumnezeu doar dacă împlineşti exact instrucţiunile date de EL, doar dacă te vei supune şi vei fi ascultător în toate de El, chiar dacă în unele cazuri asta ţi se pare anormal, sau iraţional. Însă, Dumnezeu este Dumnezeu, este Acela care vede mai departe decât noi, are mai multă experienţă şi ştie sigur cum să ne aducă la biruinţă. El este un comandant iscusit, care se luptă de mii de ani şi de fiecare dată a avut biruinţă! – cap.9:25

CLANNAD – Uchill CHREAGAIN…

CLANNAD – Na Laethe Bhi…

CLANNAD – Let Me See…

CLANNAD – An GLEANN…

American HUMMER – 1948 – Chevrolet Pickup Wellow – Black…

American HUMMER – 2007 – Deco Rides BOB FOOSE – Boattail Speedster…

Sfirsit de Secol Gri…